Urmărire ca-n filme la Constanța: șofer băut, oprit cu 12 focuri de armă după o cursă de 30 de kilometri

Urmărire ca-n filme la Constanța: șofer băut, oprit cu 12 focuri de armă după o cursă de 30 de kilometri
Publicat: 01/04/2017, 11:14

Polițiștii din Mihail Kogălniceanu au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, sâmbătă dimineață, pentru a-l opri pe șoferul unui autoturism ce folosea numere de înmatriculare provizorii.

Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut în jurul orei 03.00, când polițiști din cadrul Secției 2 Rurale Mihail Kogălniceanu au încercat să oprească în trafic șoferul unui autoturism cu numere provizorii. Acesta nu a oprit la semnal, evitându-l pe agentul de poliție, iar oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului fiind nevoiți să utilizeze armamentul din dotare pentru oprirea acestuia.

Potrivit aceleiași surse, au fost trase 12 cartușe, iar în cele din urmă autoturismul a fost oprit după o urmărire de aproximativ 30 de kilometri, în localitatea Pantelimon.

În autoturism se aflau șase tineri, patru băieți și două fete, care au fost duși la sediul poliției pentru cercetări.

Polițiștii au constatat că șoferul, un tânăr de 27 de ani din Constanța, era sub influența băuturilor alcoolice și avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Ce mesaj a transmis Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor era supus unei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Irinel Columbeanu, de la azil la distracție în club. Cum a fost posibil
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit după 3 ani de relație: ”Nu am acceptat”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Locul de veci al lui Platon, marele filosof al Greciei antice, a fost în sfârșit...